Doi ani de la naufragiul navei Costa Concordia. Naufragiul a fost soldat cu 32 de morți

Doi ani de la naufragiul navei Costa Concordia. Naufragiul a fost soldat cu 32 de morți
Publicat: 13/01/2014, 17:37

Câteva zeci de supraviețuitori ai naufragiului Costa Concordia, soldat cu 32 de morți, în urmă cu două zile, au participat luni la o scurtă ceremonie la Grosseto, în Toscana, pentru comemorarea acestei tragedii, relatează AFP.

Ei s-au reunit în fața tribunalului unde are loc procesul împotriva fostului comandant al navei Concordia, Francesco Schettino, apoi au respectat un minut de reculegere în picioare, alături de avocați și magistrați.

O audiere în procesul lui Francesco Schettino, urmărit pentru omucidere multiplă din culpă, pentru abandonarea navei și pagube provocate mediului, ar fi trebuit să aibă loc luni dar din cauza unei greve naționale a avocaților, la care participă și echipa sa de apărare, audierea a fost amânată pentru 27 ianuarie.

Fostul căpitan al navei naufragiate, absent de la audiere, a transmis într-un comunicat „condoleanțe profunde” la adresa familiile victimelor. „Mă asociez minutului de reculegere din cadrul comemorării, care reînvie durerea de neuitat pentru noi toți”, a adăugat el.

Alte ceremonii sunt prevăzute pentru această zi pe insula Giglio, unde s-a produs accidentul, în special o slujbă în cursul dimineții, un marș cu făclii în cursul serii și declanșarea sirenelor vapoarelor la ora naufragiului, 21.45.

În noaptea de 13 ianuarie 2012, Costa Concordia, care naviga prea aproape de coastă, a lovit o stâncă și a eșuat la câteva zeci de metri de insula Giglio având la bord 4.229 de persoane, dintre care 3.200 de turiști.

Acest accident s-a soldat cu 32 de morți dar cadavrul uneia dintre victime nu a fost găsit.

În urmă cu trei zile, experții au confirmat că pachebotul ar urma să fie pus pe linia de plutire și să părăsească insula în iunie, la doi ani și jumătate după naufragiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un avion Ryanair a luat foc înainte de decolarea de pe un aeroport din Italia
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Cum am putea ajunge iar la tăieri de salarii si pensii. Expert român din Elveția:...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O tânără își dorea șase intervenții estetice, iar chirurgul găsit online i le-a făcut pe...
O femeie din Hunedoara a mințit că a fost violată, pentru a-i ascunde soțului că...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Andreea Berecleanu, secretul unei forme fizice de invidiat: "Știți ce beau în fiecare dimineață?"
Descinderi în forţă la clanurile din Ţăndărei. Mascaţii au săltat zeci de indivizi care îşi dispută...
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a...
Pensionarii care pot ieși cu 11 ani mai devreme la pensie. Ce acte sunt necesare...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Ce riști dacă nu plătești amenda de circulație?
Armata israeliană afirmă că l-a ucis pe şeful guvernului Hamas din Fâşia Gaza, Rawhi Mushtaha
Orașul PUS la PĂMÂNT de ROMANI și BLESTEMAT timp de 170 de ani
Când vine marele cutremur. Cum se pregătește România: Sunt mai greu de pus în practică.
Procuror și inculpat, îndrăgostiți lulea. A arestat-o, dar vrea s-o ia de nevastă
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis prezentatorul Insula Iubirii
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Cu cât vinde Gabriela Cristea celebra ciocolata Dubai. “Exact cât să mănânci o dată sau...
Motivul pentru care Ștefan Bănică Jr. i-a spus fiului său, Radu Ștefan, să nu se...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Iată cum un buștean vechi de 4 milenii ar putea salva planeta!